Am uitat sa-ti zic

Mă tot uit la tine de ceva timp. Mi-am pierdut tot interesul în carte. Citesc uneori unele rânduri doar a nu fi observat că te admir. Nu m-am emoţionat într-atât de tare de ceva timp. Nu ştiam cum să-ţi zic „bună”.

Un lucru pe care îl admir întotdeauna în orice femeie, este faptul cum citesc. Nu am văzut niciodată, nicăieri, la nimeni, ochi într-atât de moi. Se mişcau lent, de la un cuvânt spre altul. De la virgulă la punct. Pot să mă uit ore întregi cum o fată citeşte o carte. Ştii de ce? În acel moment eu sunt liniştit. Nu mă grăbesc. Nu gândesc. Doar admir.

Ştiţi ce-i aia linişte? E momentul când admiri persoana iubită.

Ea e frumoasă. Uite aşa simplu şi banal doresc să încep descrierea mea. Buzele ei mici şi subţiri sunt o perfecţiune de care nu am mai întâlnit. Aş da orice ca să le pot simţi. S-a ridicat şi a plecat să-şi aleagă o carte. Una după alta, le răsfoieşte lent. Pentru ea nu există timp, deoarece ea îl stăpâneşte.

Şi uite că a dispărut. Mă simt de parcă îmi aştept sentinţa la moarte. Poate că e prostesc pentru unii, dar e frumos pentru mine.

Părul e castaniu. Buzele au culoarea roz trandafiriu. Are nasul mic, ca la copilaşi, dar ochii… Nu s-au inventat cuvinte ce m-ar ajuta să-i descriu. În ei nu există adâncime. Nu există început său sfârşit. Exist doar eu. Un îndrăgostit obişnuit căruia i-au plăcut ochii tăi, dar nu-ţi va spune fiindcă asta e micul meu secret. Cu părere de rău nu-ţi ştiu numele, dar te voi ţine minte ca Lisa.

Iar când ai plecat, am uitat să-ţi zic „bună”.